Integrare pozitiva si negativa
Teoriile integrarii fac distinctie intre integrarea "pozitiva" si cea "negativa".
Integrarea pozitiva este atunci cand regulile comune sunt emise de catre o autoritate superioara ce atenueaza diferentele regionale si alte inegalitati.
Integrarea negativa se refera la ridicarea barierelor dintre tari.
Majoritatea teoreticienilor vad UE drept un exemplu de integrare negativa, deoarece resursele UE sunt modeste in comparatie cu cele aflate in controlul statelor membre.
Astfel, cheltuielile anuale ale UE se ridica la 1% din produsul national brut al UE, in timp ce statele membre cheltuiesc anual in jur de 35% si 50% din produsele lor interne.
UE poate dobandi mai multe puteri supranationale si competente si sa devina in masura sa impuna mai multe legi si reguli statelor sale membre - crescand gradul de integrare pozitiva - fara a avea puterile de a creste propriile taxe, astfel incat nu are la dispozitie resurse normale pentru un stat.
Teoreticienii functionalisti spun ca aceasta situatie se va schimba in timp, dar altii dezaproba un asemenea punct de vedere, intrebandu-se in ce masura solidaritatea transnationala se va dezvolta in asa masura incat sa determine tarile mai bogate si cetatenii sai sa plateasca mai multi bani Bruxelles-ului care sa fie transferati tarilor si cetatenilor mai saraci.
Aceasta este o problema-cheie ce-i divizeaza pe sustinatorii si oponentii integrarii UE.
