Noţiunea reprezintă luarea unei decizii aproape în unanimitate, fără exprimarea opoziţiei nici unei persoane. Obţinerea unui consens asupra unei propouneri poate fi atinsă fără susţinere totală, atâta timp cât nimeni nu îşi exprimă împotrivirea.
În cadrul Consiliului European, consensul a fost până în prezent procedura de luare a deciziilor. În acest forum, consensul însemna că nici un şef de stat sau de guvern nu îşi manifestă opoziţia. Tratatele UE existente nu consemnează această procedurp, însă Tratatul de la Lisabona propune introducerea oficială a consensului drept fiind cea mai importantă procedură de luare a deciziilor în Consiliul European.
În timpul Convenţiei privind viitorul Europei, consensul a fost utilizat într-o manieră nouă, cu trimiteri spre votul cu majoritate calificată. Procedura utilizată în cadrul convenţiei a fost criticată întrucât preşedintele, Giscard d’Estaign, nu a susţinut întotdeauna majoritatatea când a decis ce înseamnă consens.
Deciziile susţinute de 90% dintre membri au fost omise din propunerea pentru o Constituţie UE, pe când decizii slab susţinute au fost incluse.
Luând în considerare numeroasele întrebuinţări ale termenului ”consens”, ar fi mult mai uşor de urmărit o singura regulă de vot – precum unanimitatea, votul cu majoritate calificată sau votul cu majoritate supracalificată.